Anunțul morții lui Miles a fost făcut, inițial, de DJ Mag Italia, site care a precizat că vedetă a murit la Ibiza, din cauza unei boli necunoscute.
DJ Joe T Vannelli, apropiat al lui Miles, a transmis pe rețelele de socializare: „Vestea morții unui artist foarte talentat al vremurilor noastre mă face neîncrezător. Îmi vor lipsi certurile, criticile, judecățile, dar mai ales talentul de a găsi sunete și melodii incomparabile”, scriu cei de la Pro TV, care citează independent.co.uk.
DJ-ul de origine italiană s-a născut în Elveția, pe 3 noiembrie 1969, sub numele Robert Concina.
Lansată în 1995, piesa „Children” nu a reușit să ajungă în topuri, însă când Miles a prezentat-o într-un club din Miami a fost auzită de Simon Berry de la Platipus Records, căruia i-a plăcut foarte mult. Astfel, ea a fost relansată ca single de pe albumul „Dreamland”, apărut în 1996, și a ocupat primul loc în topuri din 12 țări. „Dreamland” a fost urmat de șase materiale de studio, cel mai recent, „Th1rt3en”, fiind lansat în 2011.